ACL Cluj susține, într-un comunicat de presă, că a sesizat BEJ Cluj și cere intervenția acestuia pentru a verifica o posibilă fraudă electorală în comuna Mociu, unde sâmbătăau fost depuse 88 de cereri pentru urna moilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ni s-a sesizat faptul că aceste cereri au fost luate de la Primărie de către președinții de secții și depuse în fiecare secție de votare, fapt care este contrar legislației”, arată reprezentanții ACL.
Aceștia mai susțin că trei dintre persoanele care apar pe listele pentru urna mobilă nu au completat o astfel de cerere și nu au solicitat adeverințele medicale care sunt parafate de către medicul din comună și care însoțesc cererile depuse în numele lor.
Reprezentanții BEJ Cluj au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că vor analiza sesizarea ACL Cluj și vor lua o decizie.
La rândul său, primarul comunei Mociu, Horvath Maton, a declarat că, din punctul său de vedere, „totul este în regulă”.
„Nu am cunoștință despre astfel de probleme, totul este în regulă la Mociu”, a spus Horvath.